Cu totii ne deplasam. Cu totii avem un obiectiv atunci cand mergem undeva (de cele mai multe ori). Cu totii am intalnit pe strada tot feluri de oameni care mai de care mai dubiosi, care parca erau pusi acolo tocmai ca sa ne incurce.

De multe insa poate nu ne-a venit inspiratia de a-i aborda, asa ca va dau eu niste sugestii. Atunci cand intalniti pe cineva in urmatoarele situatii de mai jos, adresati-i urmatoarea intrebare: “Te-a facut ma-ta …”

… hidrant?

Pot aparea fie in grup de 1, fie de 2 sau chiar mai multi. Sunt cei care se opresc in mijlocul drumului sa schimbe experienta. De obicei in capul unei scari, intr-o curba, intre 2 usi. Ignora toate SOS-urile de la cei din jur si se simt ca Brad in Angelina. Astia au capul greu.

… melc?

Ii intalnesti de obicei in spatiile cele mai stramte. Unde incape un om, maxim 2, acolo sunt ei. Tocmai iesiti din cochilie, isi taraie saliva dupa ei de parca ar merge in grajd sau la taiere. Sunt genul de oameni care nu stiu ce se intampla in jurul lor, care folosesc aiurea forta de frecare a Pamantului. Sunt moi si degeaba.

… pe sens unic?

Astia sunt aia care se pisa de obicei impotriva vantului. Nu conteaza ca toti isi pastreaza partea, ei trebuie sa mearga invers. Apar de cele mai multe ori din neant si te trezesti ca in loc sa iti vezi de ale tale trebuie sa bagi si cate un mic slalom. Sunt ca brazii.

… in tanc?

Sunt genul de oameni care se izbesc de tine fara nicio problema, indiferent ca apar din fata sau din spate. Se simt blindati de sacosele de Cora, dar ce e cel mai important e ca nu isi cer scuze niciodata. Tu ar trebui sa faci asta. Sunt ca musca ce-ti intra in ochi sau in fund.

… cu-n microfon?

Ei nu te deranjeaza fizic. Au calitatea de a te deranja la ureche, de a te enerva, de a te scoate din zen. Fie ca ii auzi razand a prost, behaind la telefon sau monologand dureros de filozofic, trebuie sa treci pe langa ei cat mai repede. Nu le sta in spate, pentru ca te vor simti si vor profita de asta ca sa se faca auziti. Le plac telenovelele si stiu sa faca omleta.

V-am zis eu ca pun si niste poze nu?

Traseul a fost ceva de genul: Metrou – Natural Science Museum – Imperial College of London – Albert Court – Hyde Park + Speakers Corner – Marble Arche – Covent Garden – London Eye – St Paul’s Cathedral – Buckingham Palace – St James Park – Trafalgar Square – Metrou. Am mai trecut si prin alte puncte cheie, dar nu le-am mai mentionat. Oricum nu le-am pozat pe toate

 

Adica din Londra.

Weekendul asta l-am petrecut in Londra alaturi de niste prieteni, unii mai vechi, altii mai noi, adica din weekend. Desi va asteptati sa zic ceva despre englezi si francezi, nu o sa fac asta. Ma abtin

Va invit sa lecturati urmatoarele povestiri, intr-o ordine deloc cronologica.

Pelicanul

In parcul St James se afla un lac. In jurul lacului se afla multe pasari. O sumedenie de pasari, numai bune sa fie pozate. Pe gardul ce imprejmuieste lacul scrie citet: “Don’t feed the pelicans”, adica nu ingrasati pelicanul. Fair enough (ca sa fiu pe trend cu vocabularul englezesc). Singura chestie in toata treaba asta e ca in plimbarea mea de 45 de minute si 50% de lac nu am vazut nici macar un pelican. Niciunul.

In schimb am vazut gaste. Gaste din alea pe care le duceam la pascut si la adapat cand eram mic. Gaste si gascani traditionali. I-or fraieri ei pe occidentali ca gasca-i pelican, dar s-au scos de mult vizele, nu-i poti duce de nas pe est-europeni, care ar manca o ciorba de gasca in secunda urmatoare.

Argentinianul

Am ajuns la un moment dat intr-o piata in care avea loc un mini-targ culinar international. Ne-am oprit la un cort argentinian de unde am cumparat o friptura argentiniana. Buna rau. Nu comentez, ca-mi ploua-n gura.

Langa cort statea un mosulet care se tot uita la mine. La un moment dat ma intreaba:
‘De unde ai bluza?’
‘De la Decathlon’, ii zic.
‘Aha. Ce e aia?’, ma intreaba.
‘O firma care produce articole de munte’, il raspund eu.
‘Te intreb pentru ca Quechua este un trib indian din America de Sud. De acolo o ai?’
‘Nu, din Franta’, ii raspund eu zambind.
‘Mda, francezii astia fura tot.’ – a fost folosit si cuvantul Fuck in aceasta mica propozitie

A se consemna ca nu am zis eu nimic de francezi, el a zis.

Discutia care a urmat a fost interesanta. Despre cultura europeana, nord americana, sud americana, calatorii, viata in Anglia, friptura argentiniana. Buna rau.

Uniformele

Prin tot orasul am vazut grupuri de barbati imbracati in uniforme: marinari, soldati, pompieri, etc. Sa fie doar mandrie? Sa fie mandrie si chef de agatat? Dat fiind ca la fiecare minut alt grup de fete se opreau sa se pozeze cu ei, as tinde spre a 2-a varianta. Uite un job care isi are folos si in weekend sau dupa program.

Metroul

Am intrat intr-o statie care avea 193 de scari. Urc-o p’asta.

O idee care mi-a venit ascultandu-l pe seful metroului a fost ca ar fi interesant ca la microfoane sa fie un comedian care sa anunte statiile, inchiderea usilor, sa mentina atmosfera in timpul calatoriei. Eu zic ca ar merge.

Uitasem cum e sa calatoresti ca o sardea transpirata.

Scump, nene, scump. Degeaba ai Oyster daca stai o zi, doua. Day Travel Card-ul este cel mai util (5.60 paunds).

Cladirile

Daca vreti sa va potriviti ceasul veniti la mine. Scrie Big Ben pe el.

Am trecut si pe la Imperial College of London. Universitatea este pe locul 7 in lume. Nu zic mai mult.

Catedrala Sfantul Paul este in renovare, asa ca nu va recomand sa ii faceti poze.

Ochiul Londrei este asa cum il stiu dintotdeauna. Nimic schimbat. Poate doar neoanele.

Fetele

Ca si in Dublin, indiferent ca sunt 2 sau 20 de grade, fetele se prezinta elegant in fusta scurta, fara ciorapi. Avem noi niste idei cum de le este cald pe vremea asta, dar le tinem pentru noi (noi = Eu, Danut si Robert).

Pozele

Vezi urmatorul articol.

Cam atat pentru azi. Ne auzim din Cracovia.

Povestea orasului Sinaia poate fi spusa cel mai bine intr-o noapte racoroasa de vara, sub cerul impietrit de stele pretioase, unde vapaile focului, fosnetul codrului si susurul paraului insotesc glasul molcom al povestitorului care istoriseste pentru prima data povestea acestui oras. Asa ca, draga cititorule, te invit sa intri cu ochii inchisi si sufletul deschis intr-o alta lume, diferita de cea ilustrata de necunoscatori, o lume pe care te invit sa ti-o construiesti si tu la final, de crezi de cuviinta.

Orasul acesta este unul sfant dragii mei. Si-a primit numele dupa Manastirea Sinaia, care la randul ei a fost denumita astfel dupa Sfintele Munte Sinai, de insusi Mihail Cantacuzino. Intrati cu sfiosenie in curtea manastirii, ascultati-i rugile, ascultati-i linistea si ganditi-va ca acest loc, acum cateva sute de ani, era incojurat doar de codrul cel verde si fiarele lui, unde haiducii se ascundeau de nedreptate si fara de lege.

Nu departe de acest loc sfant, mergand pe o alee pietruita ce poarta insemnele regale ale trecutului, se inalta falnic precum un stejar, castelul Peles. Nu va uitati la el ca la orice alt muzeu, fiti mandri ca il puteti admira, cinstiti-l cum se cuvine, caci acest castel este unul dintre cele mai rasunatoare monumente din intreaga Europa. Ascultati cantecul gradinilor, adulmecati mirosul vechi al interiorului, cititi-i versurile nescrise, descoperiti-i pasajele secrete, spuneti tuturor ca un vechi sat de munte a adapostit o creatie ce ne aduce faima noua, romanilor, oriunde ne va purta pasul in lumea aceasta larga.

Daca tot ati ajuns aici, haideti sa purcedem pe o alee aparte, o alee construita in mijlocul padurii, ce uneste castelul Peles de Poiana Stanii Regale. Urcati cu atentie, dar nu prea repede. Urcati usor si admirati privelistea, dar respectati muntele in acelasi timp. Odata ajunsi in Poiana, veti fi intampinati de un covor intins, verde – violet vara, galben – marioniu iarna, galben – verzui primavara, alb – argintiu iarna. Intindeti-va pe iarba, inchideti ochii, dati drumul gandurilor si priviti-l pe regele Carol sau pe Ferdinand imbracati in haine de gala, pe regina Maria sau Elisabeta purtand cele mai fine matasuri, cum petrec alaturi de invitatii lor distinsi, aici unde nimeni nu ii poate deranja; poate doar soimii ce scruteaza zarile.

Iubiti muntele feciorii mei. Muntele inseamna creatie, dar tot el poate insemna si sfarsitul. Tratati-l cu respect si va va raspunde cu aceeasi moneda. Beti un ceai cald la cota 1400, 1500 sau la 2000, strabateti cu grija drumul vechi al cotei, ascultati povestile salvamontistilor de la Varful cu Dor, mergeti in cautarea lacurilor secrete si tintarului hotilor, innoptati la Piatra Arsa si coborati inapoi spre oras pe valea cu acelasi nume. In tot acest timp, va rog sa tineti minte ca va aflati intr-o Rezervatie Naturala, un loc amenajat special pentru voi, care va roaga sa il tratati ca pe un frate, ci nu ca pe un dusman.

Coborati pe valea Pelesului si veti primi un suvenir pe care sa il luati cu voi acasa. Este aromat, racoros, va zambeste cand aveti nevoie, poate si susura, mai fosneste din cand in cand, dar e cuminte. Nu va spun care e, va las pe voi sa il descoperiti, pentru ca e diferit pentru fiecare persoana. Poate fi un con de brad sau poate fi o castana verde. Poate fi o ramura de alun sau poate fi un clovn al regelui. Poate fi o piatra rece sau poate fi o amintire. Nu fiti timizi, luati-l acasa.

Intrati in parcul Dimitrie Ghica – fiul domnitorului Grigore Dimitrie Ghica, nu oricine – dar nu pe intrarea principala, ci dinspre valea Pelesului, dupa cum ne duce itinerariul. Va las zece minute in fata micutului cimitir sa pastrati un moment de reculegere pentru eroii cazuti in lupta in timpul revolutiei.

Cititi povestea tunurilor, ganditi-va cum v-au modelat viata, si haideti spre Cazinoul din Sinaia, o cladire care adaposteste multe secrete. Unii spun ca se aseamana cu faimosul cazinou din Monte Carlo, dar va spun eu ca sunt numai povesti; este unic in lume. Pe vremuri aici se organizau activitati sociale pentru familia regala si invitatii acesteia, dar in timp cazinoul a devenit un loc folosit in scopuri umanitare; in prezent cladirea gazduieste conferinte, evenimente de clasa, intalniri, toate sub acelasi voal al timpului trecator. Ah, dragii mei, poate nu v-am spus, dar Cazinoul i-a avut ca invitati de onoare pe Alexandru Davila, Titu Maiorescu, George Enescu, despre care o sa va spun in curand mai multe; aici puteti gasi o colectie impresionanta de tablouri ale lui Nicolae Grigorescu. Ce placere!

Nu va sfiiti sa petreceti cateva ore in parcul in care doar ce ati intrat. Aleile pline de coniferi si castani, busturile oamenilor epocii, fantana arteziana, toate va vor prinde in mrejele lor si va vor sechestra in mijlocul naturii urbane. Muzeul Rezervatiei Naturale Bucegi va intampina cu bratele deschise pentru a descoperi ceea ce nu ati gasit in scurta plimbare pe munte. Este ultima piesa din puzzle-ul Bucegilor; sau aproape ultima, unele secrete nu se vor afla niciodata.

Haideti spre gara. Nu plecam, stati linistiti, ci doar va sfatuiesc sa admirati cu atentie arhitectura acestui loc si sa observati insemnele regale. Observati placuta comemorativa de pe unul din peretii cladirii, apartinand lui Ion Gheorghe Duca, fost ministru si prim-ministru al Romaniei, simbol trist, dar reprezentativ in acelasi timp. Daca aveti timp si vreti sa patrundeti si mai adanc in istorie, asteptati Orient Express-ul si mergeti mai departe sa vizitati frumusetile altor orase din Romania.

Va spuneam de George Enescu. Am avut onoarea, noi sinaienii, sa il avem printre noi multa vreme. Venea deseori pe aici, la inceput la chemarea reginei Elisabeta, apoi poate pentru ca ii placea si se simtea bine in mijlocul naturii. In casa pe care si-a construit-o aici, chiar la marginea padurii, a compus multe din operele lui, atat de celebre astazi. Vila “Luminis”, cum era denumita acum multi ani, se numeste astazi Casa Memoriala “George Enescu” si gazduieste multe dintre obiectele artistului, printre care si pianul acestuia. Frunza, apa, vant, sunet, arcus … intelegi voi.

Inainte de a incheia aceasta calatorie, sa va spun cate ceva despre centrul orasului. Luati-va partenera / ul de mana si cutreierati-l in lung si in lat. Opriti-va un minut in fata primariei elegante, admirati hotelurile marete, ce combina modernul cu clasicul, vizitati scolile si colegiul unde cei mici invata cum sa devina mari, ascultati oamenii istorisind povestile locului, luati cu voi acasa ce este mai frumos din oras si incercati sa descoperiti fiecare bucatica din Sinaia, pentru ca sunt multe de aflat.

O rugaciune, o manastire, un sat de munte, un adapost pentru haiduci, un loc de cinste pentru regi, un oras cu traditie, o poveste spusa la gura focului; a fost odata un sat de munte numit Podul Neagului; acum ii zice Sinaia.

P.S. Acest articol l-am inscris in concursul “Povestea orasului tau”, asa ca m-am gandit sa vi-l arat si voua

Veneam azi dimineata spre birou, trecand nepasator pe langa Opera din Bastille, cand observ un grup de oameni adunati in fata unei intrari. N-aveau cum sa stea la coada, ca nu or fi nebuni sa cante aia la ora 9 dimineata, proaspat spalati pe dinti.

De fapt, se holbau razand la o masina ce statea izbita intr-una din usile cladirii. Pot exista mai multe explicatii despre ce exact s-a intamplat:

1. Un francez monden, dornic sa ajunga cat mai repede la casa de bilete

2. Un sofer dubios, avand in vedere ca de la strada pana la usa sunt cel putin 10 – 15 metri de trotuar

3. O tipa

4. Un artist parizian, dornic de afirmare (chiar mi-a trecut prin gand ca o fi arta, prima oara cand am vazut situatia, dar politistii din zona mi-au ‘negat’ acest lucru)

Se mai intampla

 

Iei o cladire veche din Liverpool, decupezi in ea o sectiune – cu tot cu geamuri, betoane, tevi – ii aplici 3 axe si o pui sa se roteasca. Prima reactie e WTF, apoi WOW, dupa care CLICK.

Hai ca v-am dat idee de proiect de diploma.

 

Vedeti roata in actiune aici.

In metrou. Intr-una din statii intra un tip si o tipa, imbracati de club. Ea avea un decolteu inspirat, o tunsoare remarcabila, o fustita facuta parca pentru fetitele de 10 ani, iar el purta costum. Simplu. Erau eleganti, tres chic, faceau o impresie buna … pana cand …

… ea a inceput sa i se adreseze lui cu buzele tuguiate si ochii mici de chinezoaica taind la ceapa, in timp ce mana-i flutura parul de parca era calare pe Black Beauty si galopa de zor.

El nu facea nimic special, doar ca se amuza de fiecare data cand ea scotea cate un cuvant, indiferent ca ii vorbea de piersici coapte si flori de tei sau de mirosul proaspat din metrou.

E un trend asta cu ochii, buzele si parul. Un trend care te ajuta usor sa iti dai seama ce ai in fata/sub tine. Un trend care te ajuta sa faci o alegere corecta in mai putin de o clipire de ochi/suierat de buze/adiere de plete.

Lasati prostiile si nu mai “pozati” urban.

Din scurta calatorie in Amsterdam desigur:

Exista mai multe biciclete decat oameni.

Bicicletele au prioritate in fata masinilor. Ai dat peste un biciclist cu masina, ai dat cu paru-n dud.

Exista un pod de sub care iese cate un ecologist (prindeti aluzia) sa iti vanda cate o bicicleta, pentru a-si imbogati gradina cu plante.

Tinerii amsterditi au jocul lor nocturn, care consta in aruncarea cat mai departe a bicicletelor in canal. De preferat nu a lor. Desi se mai intampla.

Fiecare canal este format din 3 straturi: apa, biciclete si namol.

Primaria din Amsterdam colecteaza la sfarsitul fiecarei luni bicicletele din apa, le duce in afara orasului, le repara, dupa care le vinde la loc.

Ai sanse mari sa te faci cu o bicicleta daca ai incredere in tine cand urli la unul de pe strada: “Hey, that’s my bike!”. S-ar putea sa o ia la fuga.

Exista biciclete cu 2 roti, cu 4, cu 6, cu 8. Exista biciclete si fara roti probabil.

Exista parcari pe 3 etaje pentru biciclete. Sau mai multe.

Poti merge in Red District pe bicicleta daca vrei. O parchezi la intrare.

Ai mai multe sanse sa te loveasca o bicicleta decat o masina.

Femeile poarta fuste scurte pe bicicleta. Ca fapt divers.

Si tocuri.

P.S. Cateva facts le-am aflat in timpul turului de la New Europe Tours.

Parisul a ajuns, de ceva timp chiar, una dintre cele mai ravnite atracii turistice din Europa. Esti in dubiu ce premiu sa oferi la concursul organizat de tine? Da o excursie la Paris (sau un iPad). Vrei sa ii faci un cadou romantic partenerei? Parisul este cea mai buna alegere. Vrei sa te dezvolti personal sau profesional? In Paris au loc toate conferintele, finalele anumitor competitii, in Paris se ofera internshipuri, burse Erasmus, proiecte de diploma, stagii de doctorat, chiar si joburi. Parisul e pe trend.

Chiar daca orasul este plin de straini, romanticii nu se lasa mai prejos in a-l vizita. Orice francez e curios ce priveliste ofera ultimul etaj din turn, cati oameni pot incapea pe scarile de la Sacre-Coeur sau cat de scump si elegant este Lize-ul. Un weekend in Paris este de multe ori alegerea perfecta. Probabil majoritatea copiilor francezi asteapta cu sufletul la gura sa vada vestitul oras, pe cand adultii isi planifica sa iasa la o plimbare prin parcuri, pe strazile inguste, dar elegante sau pe malurile Senei.

Avand in vedere cele de mai sus, Bucurestiul pare a fi situat la polul opus in materie de romani dispusi sa il viziteze in scopuri tursitice (nu veniti cu afaceri sau cu intentia de a merge la Ikea). Orasul are frumusetile lui desigur. O sumedenie de muzee, parcuri, ditai Casa Poporului, alei cu umbra, zone vechi, dar acestea nu sunt promovate romanului din provincie asa cum ar trebui. Se “chinuie” ministerul sa atraga strainii, cand sa mai aiba grija si de ai nostri?

Degeaba bagi milioane de euro intr-o campanie de promovare a Romaniei, implicit a Bucurestiului ca si capitala, daca strainul are prieteni din afara Bucurestiului. Acestia cu siguranta l-ar sfatui ca nu prea are ce sa vada in capitala in afara de 2 parcuri si o cladire veche. Stim cu totii ca parerile prietenilor sunt cele mai importante, asa ca milioanele se duc usor usor de rapa.

N-am auzit romani sa zica: “Iuhuuu, mergem in weekend in Bucuresti”, sau “Hai sa mergem si noi in concediu in Bucuresti vara asta”. Poate ar trebuie gandita o campanie de promovare interna inainte de a ne deschide Europei, in caz ca aceasta nu exista. Sau daca exista, poate ar trebui putin adaptata ca rezultatele nu sunt asa vizibile.

Sunt asociatii, grupuri de prieteni (www.bucurestiulintrozi.ro, www.orasul.ro si altele) care au inceput sa faca ceva pentru a descoperi Bucurestiului si a dezvalui adevarata lui frumusete, deci se poate. Muzeele, instituturile culturale au inceput la randul lor activitati care mai de care mai interactive pentru a-si atrage vizitatori, deci se poate.

Ca si concluzie, Bucurestiul are la fel de mult de oferit romanilor cat are si Parisul francezilor, la fel ca si alte capitale locuitorilor tarii respective, doar ca orice roman ti-ar recomanda sa vizitezi intai alta parte a tarii, si nu capitala, care teoretic ar trebuie sa fie primul punct de plecare in descoperirea unei noi tari. Ajungem noi si acolo. Pana atunci, calatorie placuta

O tipa cu pantaloni de piele/cauciuc. Am ajuns la concluzia ca daca porti asa ceva si nu iti vin mulati pe tine, dai impresia ca ai pana la fund.

Un francez care lucreaza la British Council mi-a spus ca acum ceva ani, in liceu, pe langa engleza, trebuiau sa aleaga ca si limba secunda intre romana, chineza sau rusa. A ales romana.

Tineri, picnic, soare, iarba, Invalides, parizieni, vant puternic, pranz, fotbal.

Daca ceri o apa, de sete, ti se aduce automat si gheata si lamaie. Plus o lingurita cu care sa mesteci. Gheata si lamaia.

Turisti din tarile: Io cu podul. Io cu turnu-n cap. Io cu teapa de la Concorde. Io la baza cladirii. Io-n Europa.